MECTS şi CNFPA nu au soluţionat problema accesului străinilor fără documente doveditoare ale studiilor pe piaţa muncii, la formare profesională sau la continuarea studiilor de 6 ani!
Instituţiile publice responsabile nu au soluţionat problema accesului pe piaţa muncii, la formare profesională şi evaluarea competenţelor dobândite pe cale informală sau la continuarea studiilor a cetăţenilor străini care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoaşterii şi atestării studiilor străinilor în România. În această situaţie se află persoanele cărora li s-a acordat o formă de protecţie, precum şi străinii absolvenţi ai şcolilor şi liceelor neautorizate/neacreditate de MECTS.
Potrivit articolului 11 al Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor ce au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România, trebuia adoptată o metodologie specială de atestare a studiilor preuniversitare, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent, în ciuda insistenţelor societăţii civile şi a Oficiului Român pentru Imigrări (ORI).
Pentru mai multe detalii accesează documentul privind accesul străinilor la formare profesională de mai jos.
Lucrătoarele filipineze din industria domestică sunt abuzate de angajatori!
Cererea de personal filipinez a apărut pe piaţa muncii din România în urmă cu circa 3-4 ani şi a crescut semnificativ în ultimii doi ani, când din ce în ce mai multe persoane (oameni de afaceri, oameni politici, manageri) au descris avantajele angajării unor lucrătoare domestice, care sunt vorbitoare de limba engleză, au o diplomă de calificare pentru ocupaţia de bonă sau de guvernantă, sunt oricând la dispoziţia angajatorului şi acceptă un salariu modest.
Lucrătoarele filipineze locuiesc în aceeaşi casă cu angajatorul, ceea ce le expune deseori unor riscuri sau abuzuri (nerespectarea contractului de muncă şi exploatarea – obligativitatea lucrului peste program şi îndeplinirii unor sarcini nestipulate în contract; abuzuri verbale sau chiar fizice; reţinerea paşaportului, permisului de şedere sau a autorizaţiei de muncă de către angajator; reţinerile salariale abuzive sau neplata salariilor la timp etc.). În plus, atât angajatorii şi reprezentanţii agenţiilor de recrutare cât şi jurnaliştii utilizează foarte des aprecieri care variază de la “blânde, atente, muncitoare, răbdătoare” la “supuse, umile, dispuse să lucreze non-stop”, toate acestea fiind valorizate pozitiv, cu consecinţe negative asupra percepţiei publice cu privire la categoria lucrătorilor domestici, asupra demnităţii acestora, precum şi a exercitării raporturilor de muncă.
De asemenea, şi cadrul legislativ naţional contribuie la creşterea vulnerabilităţii lucrătorilor la domiciliu. Codul muncii recent adoptat în România nu reglementează munca la domiciliul angajatorului iar inspectorii de muncă au dreptul de “acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă, în sediul persoanelor juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de acestea”, dar nu şi pe proprietatea angajatorului persoană fizică. Activitatea agenţiilor de recrutare care aduc personal străin nu este reglementată şi puţine dintre firmele de recrutare păstrează legătura cu lucrătoarele după plasarea acestora şi sunt dispuse să îşi asume vreun rol când li se semnalează abuzuri. În general, acestea mediază relaţia dintre angajata filipineză şi angajator la intervenţia ambasadei căreia i s-a adresat lucrătoarea în legătură cu eventuale abuzuri, nerespectarea contractului de muncă, suprasolicitare etc.
Mai multe detalii găsiţi accesând documentul În căutarea muncii decente – perspectiva migranţilor de mai jos.
